Bel Ami 2012 Romanian

Posted by on May 11, 2012

movie image

Download subtitles of Bel Ami 2012 Romanian

_ hope99 _/font
Sincronizarea:
Forestier?
– Charles Forestier…
– Da.
Georges Duroy.
Din a șasea Mousa,
Algeria 1985…
Da. Georges Duroy.
Arăți tare rău.
Ce-ai zice să bem ceva?
Când ai mâncat ultima dată?
Șampanie.
Ce-ai mai făcut în ultimii ani?
Am fost în continuare soldat.
Sper să găsesc ceva în Paris.
E momentul propice, aici în Paris.
Parisul e plin de bani.
Se scaldă în bani.
Dacă tu ai destui,
adu-mi și mie un sac.
Chiar și curvele devin bogate.
Eu, ca un fost soldat,
sunt un om al bulevardului.
Redactor politic pentru,
“La Vie Francaise”.
Pentru mine, ziarul,
este cel care determină guvernul.
Eu sunt contabil, la căile ferate,
Eu nu am relațiile tale, Charles,
Trebuie să câștig niște bani.
Nu merge altfel.
Nu mai suntem în deșert.
Ce-ar fi să vi pe la noi.
Vino mâine seară.
O să o cunoști și pe soția mea.
Ști, chestia este că…
Nu dețin o garderobă de seară.
Uite…
Cumpără-ți ceva.
Vino la 7:30.
– Da…
– Bine.
Georges Duroy…
– Pe cine să anunț stăpânilor?
– Georges Duroy.
Domnul Georges Duroy.
Eu sunt Madeleine Forestier.
Sunteți soția lui Charles?
Sigur că da. Charles mi-a povestit
totul despre dvs.
Doamna Francois de Marelle.
– Madeleine…
– Clotilde…
Arăți superb.
Eu sunt Clotilde.
Puteți să mă chemați Clotilde.
Doamna Pierre Rousset.
Este cea mai nenorocită poveste.
Din cauza rinichilor bolnavi…
L-au făcut membru al Academiei.
Și așa este toată lumea mulțumită.
Înspăimântător…
Acest cuțit, Duroy.
Nu e obișnuit să mănânce așa.
Am auzit că v-ați întors, de curând,
din Africa de nord.
Ați fost în Algeria?
Da…
Charles și eu, am fost staționați,
acum 5 ani.
Atunci era mai slăbuț.
– Unde era garnizoana voastră?
– Mult în interiorul țării.
Chiar lângă Sahara.
Am auzit o poveste ciudată
despre deșert.
Lumea nu a crezut-o,
dar eu o găsesc romantică.
Se spunea că nisipul cântă.
Da, este adevărat. Nisipul care
lovește dunele. Sună ca o muzică.
Și cum sună?
Sună foarte trist și apăsător.
Cel puțin,
pentru un soldat singuratic.
Ca dvs.?
Cum puteați fi singur când femeile,
de acolo, sunt teribil de frumoase?
Da, femeile sunt superbe.
Cu toate acestea,
îmi era dor de acasă.
Furtunile de nisip…
De acestea îmi mai aduc aminte.
Este ceva deosebit.
S-ar putea publica ceva.
– Crezi că nu este momentul?
– De ce nu ar fi?
– Nu citiți ziarele, doamnă?
– Nu.
– Guvernului nu-i plac poveștile acestea.
– Da.
Și asta, bineînțeles,
pentru binele poporului marocan.
– Dar nu vrea nimeni un război.
– Nu poate fi împiedicat.
Noi o vom face.
Imaginați-vă…
Părerea unui martor ocular.
Un tânăr soldat, atractiv,
în interiorul țării…
Singur, cu dor de patrie…
Aventura sa…
Părerile sale…
Jurnalul unui ofițer de cavalerie.
La ce te gândești, dragul meu?
Ce pește avem?
Da, e bine să schimbăm tema.
Nu suport politica.
Bărbații vorbesc despre alți bărbați.
Mă plictisește teribil.
Ce vă pasionează?
Păi…
Îmi place să mă distrez.
Ce anume vă amuză?
N-aș putea spune…
De fapt, cam totul.
Bine…
Jurnalul unui ofițer de cavalerie.
Mâine dimineață
vreau primul articol.
Cred că vă dați seama că acesta
nu a scris nici un rând, în viața lui.
Îl ajut eu, la început.
Vom compune articolul,
ca o scrisoare pentru un prieten.
Dragul meu…
Henry.
Iartă-mă că nu ți-am scris,
de mult timp.
A trecut aproape o lună,
de când am pășit, pentru prima dată,
în această frumoasă țară.
Cred că dogoarea copleșitoare
nu ți-ar fi plăcut.
Dar știu că ai fi fost plăcut impresionat
de acești locuitori, de aici.
Dacă aș putea să-ți transmit
minunatele mele simțăminte…
Aroma scorțișoarei și a șofranului.
Aerul greu respirabil…
Sunt îmbrăcați cu o simplă robă,
și un șal înfășurat în jurul capului.
De culoare…
albastru deschis.
Singura bijuterie a lor…
este frumusețea zâmbetului lor.
Asta e ceva neobișnuit pentru mine.
Pot să spun că, dintr-o privire…
Cu o singură privire…
Totul aparține numai lor.
Îmi place să fiu jurnalist.
Cred că vă dați seama că
nu voi scrie eu toate articolele.
Nu mi-aș putea niciodată îngădui
așa ceva.
Vroiam să spun altceva.
Știu ce vroiați să spuneți.
Un lucru să vă fie foarte clar…
Nu sunt interesată
să vă fiu metresă.
Nimic nu mă plictisește mai mult
decât un tânăr limitat.
Știu foarte bine
că m-ați devora cu iubire.
Așa ar face orice idiot.
Priviți-mă.
Nu voi fi niciodată metresa dvs.
Ați înțeles?
Bine.
Atunci putem fi prieteni.
Adevărați prieteni.
Și aș putea chiar
să vă dau niște sfaturi.
Cele mai importante persoane din Paris
nu sunt bărbații.
Cele mai importante persoane…
Sunt soțiile.
Faceți-vă, ca țintă,
pe doamna Rousset.
Îi place de dvs.
Doamna Rousset mă place?
Nu cum credeți dvs.
Nu în această formă.
Domnul Rousset apreciază părerile
soției lui, mai mult decât toți ceilalți.
Un cuvânt potrivit al ei este mai mult
decât zece ani de muncă pentru dvs.
Dar ceea ce v-ar place cel mai mult
este o vizită la prietena mea Clotilde.
Este minunat
să fi în compania ei.
Iar soțul ei este tot timpul plecat.
Dacă voi putea vreodată…
Să fac ceva pentru dvs.
Pot să ți-l prezint pe Georges Duroy?
Îl ajutăm să înceapă ceva.
Domnul este Contele de Vaudreque.
Contele este
cel mai bun prieten al nostru.
Duroy.
Domnule Rousset,
Vă mai amintiți de Georges Duroy?
“Jurnalul unui ofițer de cavalerie”.
Articolul a fost de succes.
Scrieți încă unul.
Plătiți-l corespunzător.
Cum doriți.
Primești cinci franci,
pentru acest articol.
Și cinci pentru următorul.
Și 200 pe lună.
Plus 10 centime pentru un rând,
pentru fiecare articol scris.
Ține.
Dă-o casierei.
Ce-i cu tine? Nu-ți vine să crezi
peste ce noroc ai dat?
Bună ziua. Eu sunt Laurain.
Dvs. sunteți Georges.
Vă rog să luați loc.
Mama va veni imediat.
Ce-ți place, cel mai mult, să te joci?
Prinselea.
Prinselea?
Atunci…
Tu…
ești la rând.
Cine-i la rând?
– Tu.
– Stai că vezi tu acum…
Te prind eu.
Prinde-l pe Georges.
Dvs. urmați.
În casă…
– Cine prinde, pe cine?
– Dvs. pe noi.
– Este timpul de masă, pentru Laurain.
– Vreau să rămân aici, cu Georges.
Poate îmi permiți să te mai vizitez.
Vino curând Bel Ami.
Un pupic.
Bel Ami… Așa bucuroasă,
nu e de obicei.
– Mă bucur foarte mult că sunteți aici.
– Și eu mă bucur să vă revăd.
O să vin la dvs.
Mâine.
De ce nu astăzi?
Sper…
că nu v-ați deranjat prea mult.
– Doriți să beți ceva?
– Da.
Ceva dulce.
– Sunt puțin emoționată.
– Și eu.
Credeți că va rezista,
dacă ne așezăm amândoi?
– Aș repeta chestia asta.
– Eu aș face-o acum.
Nu putem să ne întâlnim aici.
Am putea fi văzuți.
Nu pot risca un divorț.
Aș pierde-o pe Laurain.
Nu vreau să-i creez
suspiciuni soțului meu.
Este un om bun.
Avem nevoie de un cuibușor.
Un loc unde să ne întâlnim,
unde să fim numai noi doi.
Din când în când.
Voi suporta eu cheltuielile.
Din banii…
Pe care am voie eu să-i cheltuiesc.
Pentru dorințele mele.
– Ce citești?
– O scrisoare de la tatăl meu.
În fiecare săptămână se îmbracă
în costum și se duce la preot.
Iar preotul scrie scrisoarea pentru el.
Și fiecare scrisoare este identică.
Mama te binecuvântează…
Porcii au diaree…
Când o să te căsătorești?
Tatăl meu aste agricultor.
El nu?i-a părăsit satul niciodată.
Și mă roagă se le trimit bani.
Mi-ar place să văd
locul unde ai crescut.
Și mie mi-ar place să te văd acolo.
Trebuie să-mi promiți ceva.
Că nu vi cu o altă femeie aici.
Nu am alte femei.
Toți bărbații au alte femei.
Eu nu am.
Sincer?
Nu mă minți.
Sincer și adevărat.
– Bună…
– Bună.
Vorbeam cu prietenul tău.
Georges…
Cred că mă confundați.
Da, înțeleg.
Nu a fost prea prietenos.
Acum nu mai cauți
o parteneră ieftină.
Clotilde.
– Nu mă atinge.
– A fost înainte să te cunosc pe tine.
Clotilde.
Trebuia numai să mă saluți.
Cum ai putut să-mi faci una ca asta.
Cum am putut?
Netrebnicule.
– Duval.
– Da.
Îmi datorați deja 40.
Și eu trebuie să mănânc.
De ce nu câștigi nimic?
Jurnalul unui ofițer de cavalerie.
Ce s-a ales de el?
Poate o convingi
pe nevasta mea să ți-l scrie.
Poate te gândești
că tu primești banii,
și ea face munca pentru tine.
Te-am chemat la mine și…
Te-am introdus,
ți-am cumpărat haine…
Și cum recompensezi tu asta?
Te duci și te distrezi. Cred că…
Dacă mă lași în pace,
o să-l scriu imediat.
Serios?
Uite Forestier.
Este, cu adevărat, scris de tine?
Scrii la fel ca un băiat comisionar.
O să-l arăt lui Rousset.
Forestier.
Forestier.
Ești un idiot.
Un nenorocit.
Nu știe nici să-și scrie numele
dacă nu-i dictează o femeie, pe litere.
Știți ce se vorbește despre dvs.?
Scriitorul…
Țineți-vă gura.
Nici nu o cunoașteți.
Domnul Rousset m-a rugat să vă transmit
că nu mai are nevoie de serviciile dvs.
Strânge-ți lucrurile și dispari.
Acum ești pe forțele tale, Duroy.
Nu vei mai găsi nici o femeie
care să te ajute.
Doamnă Rousset.
Sper că-mi iertați intrarea neanunțată.
Domnule Duroy.
Doresc numai
să vă dăruiesc aceste pere.
Le-am primit de la părinții mei,
din Normandia.
Ce drăguț.
Vreți să ne țineți companie?
Sigur că da. Mulțumesc.
Încercați o pară, doamnă Rousset.
Păi…
Da. De ce nu.
Reprezentantul rubricii bârfei.
Reprezentantul rubricii bârfei.
Duroy.
V-o mai amintiți pe soția mea?
Domnule Duroy.
V-o mai amintiți
pe doamna Marelle?
Sigur că da.
Bel Ami…
Nici un zâmbet
pentru o veche prietenă?
Sunteți invitați la masă.
Avem o grămadă de bârfe,
despre care puteți scrie.
Doamnă Forestier.
Bel Ami.
– Am crezut că m-ați uitat.
– Niciodată. E imposibil asta.
Mi-ai lipsit așa mult.
De ce nu m-ai mai căutat?
Am crezut că nu vrei
să mai ai de-a face cu mine.
Te doresc în continuare.
Trebuie să plec.
Bărbatul meu se va întreba
unde stau atâta timp.
Celălalt bărbat.
– Bărbatul cel bogat.
– Tatăl fiicei mele.
Vrei să mă ajuți?
Nu uita să faci un nod dublu.
– Cum face soțul tău?
– Da.
Dar Charles…
Nu v-a mai prinde
primăvara următoare.
Madeleine l-a dus la mare
dar nu i-a ajutat cu nimic.
Săracul de el.
Nu va mai fi mult timp printre noi.
Vă mulțumesc că ați venit.
Nu vă am decât pe dvs.
Cum îi merge?
N-am mai invitat pe nimeni,
ca să se poată reface.
Dar nu pot să mă comport
ca la o înmormântare.
Florile mele preferate.
Mulțumesc.
Ai venit să mă vezi cum mor?
Am venit să văd cum îți merge.
– Deci, ști că voi supraviețui?
– Da.
Asta îmi doresc.
– Voi trăi.
– Da.
Ajută-mă.
Vreau să…
mă plimb.
– Nu pot să te scot acum afară.
– Ajută-mă.
Vă rog să mă ascultați și…
să încercați să mă înțelegeți.
Să nu vă înfuriați.
Știți că printr-un singur cuvânt,
puteți să mă faceți fericit.
Faceți-mă prietenul dvs.
Sau fratele dvs.
Sau faceți-mă soțul dvs.
Inima și corpul meu vă aparține.
Trebuie să vă fie foarte clar…
că acum,
nu am devenit o altă femeie.
Pentru mine, căsătoria este…
un parteneriat,
un contract între parteneri egali.
Eu nu accept o autoritate,
un dictator.
Sau punerea în discuție
a principiilor.
– Eu vreau o absolută libertate.
– Sigur că da.
Mai reflectați puțin.
Este o decizie importantă,
pentru amândoi.
Clotilde.
Spune-mi direct.
Fără ocolișuri.
Vreau să mă căsătoresc.
Sigur că da.
Așa și trebuie să faci.
Cine este ea?
Madeleine Forestier.
Ce pot să zic…
Ți-ai ales soția de care ai nevoie.
Și chiar o iubești?
– Clotilde.
– Nu.
Nu. E în regulă.
Guvernul s-a hotărât să abandoneze
planurile pentru Maroc.
Nu, mai bine…
Guvernul a înțeles
că dorința poporului…
duce la abandonarea planurilor.
Nu acum Georges. Hârtiile.
Este așa plictisitoare
nehotărârea asta.
Ei spun ceva, noi altceva…
Da, ai dreptate.
E timp irosit.
Nu există nici un parlamentar
cu bun simț? Știam pe unul…
– Acela zicea că guvernul minte.
– Era Sarazin.
Trebuie să-i acordăm, mustății
lui Sarazin, o întreagă pagină.
Georges…
Asta ar fi extraordinar.
Este extraordinar.
Housein va fi entuziasmat.
M-am gândit.
Redactorul politic
al ziarului “La Vie Francaise”
va avea un nume
care nu va mai fi uitat niciodată.
Un nume…
care va reprezenta ceva.
De unde sunt părinții tăi?
Părinții mei,
se trag din Contelaux.
Ai uitat că ne-am petrecut
o săptămână acolo?
Georges…
Duroy de Contelaux.
Nu, încă nu sună
destul de bine.
Duroy de Contel.
Madeleine, eu sunt din Contelaux.
S-o lăsăm așa.
Nu, nu. Ascultă…
Georges
Duroy
de Contel.
Mai spune încă o dată.
Georges
Duroy
de Contel.
Doamna
Duroy
de Contel.
Cineva cu mustață…
Este exact ceea ce ne trebuie.
Originalitatea zguduie.
Luați loc.
Sunt pentru soția mea.
Georges…
Mulțumesc.
Ști cât de mult te iubesc?
Nu mă satur niciodată.
Contele era pe plecare.
– Sper că nu din cauza mea.
– Nu, nu.
Am ceva probleme de rezolvat.
Mulțumesc, Paul.
Și multe salutări soției.
– Îi doresc multă sănătate.
– Sunteți foarte amabil, domnule conte.
Asta e tot.
Ce vroia?
Este marți.
Vine întotdeauna marți.
Și politicianul tău,
va veni și el aici?
– Într-o jumătate de oră.
– Într-o jumătate de oră?
Într-o jumătate de oră.
Și l-am invitat și pe Laroche.
Trebuie să fi cu ochii pe el.
Va fi cândva ministru de externe.
Georges…
Guvernul o să se confrunte
cu vorbele mele.
Aș vrea să apară asta
în fiecare ziar.
Vreau să-l văd pe fiecare perete,
în fiecare vitrină.
Fiecare bărbat, fiecare femeie și fiecare
copil să știe că guvernul nostru ne minte.
Forestier mai trebuie să cerceteze.
– Cum?
– Ce?
M-ați numit Forestier.
Obișnuiește-te cu asta.
Dar nu te simți jignit.
Greșeala asta s-ar putea repeta.
– Ce vreți să spuneți?
– De altfel…
Trebuie să urmărim fiecare mișcare.
Logistica.
Laroche ne-ar putea ajuta cu asta.
Cunosc câțiva ofițeri care…
simpatizează cu noi.
Țineți legătura cu…
Laroche o să vă spună
ce trebuie să scrieți.
Privește aceste exporturi…
Marfa rezultă din sute de tone de cereale
adusă de mai multe vase.
Atenție…
Aici. Vezi?
Mii de tone.
De ce?
Nu știu.
Poate,
ca să alimenteze o armată…
Să alimenteze o armată?
Asta e.
Asta e.
Cine livrează cerealele?
Georges, asta e întrebarea cheie.
Georges, am de lucru.
O femeie înțeleaptă.
Bine.
Madeleine.
Madeleine, mai încet
Madeleine.
Madeleine.
Vezi?
Uite, o să-i invadeze.
“La Vie Francaise”.
A găsit dovada.
Sigur că da.
Este marți.
Contele trebuie să apară.
Dovezi de necontestat a intențiilor,
pentru guvernul din Maroc.
Nu am vorbit despre asta niciodată.
Contele Vaudreque.
Bărbatul…
care vine neanunțat.
Care-i cunoaște pe slujitori,
mai bine decât mine.
O lovitură adâncă
dată bilanțului bugetului comercial.
Pentru ce atâta fanatism?
– Pentru tine…
– Ce-i cu fanatismul acesta?
Vrei să fi tu acela
care să doboare acest guvern?
Sau vrei să rămâi
un nenorocit necunoscut?
Ți-o prezint pe fiica mea Suzanne.
Ce drăguță sunteți.
Acesta este pentru Bel Ami.
Acum Isus a scăpat de Moise.
Într-adevăr, se mai întâmplă.
Sper că nu vă deranjează.
Numiți-l cum doriți.
Haideți.
Spuneți-le câteva cuvinte.
Mulțumesc, dragii mei prieteni.
A fost o muncă uriașă,
fără pic de odihnă.
Mă tem, însă,
că am știri rele pentru dvs.
Munca grea acum a început.
Avem multe sarcini.
Efortul nostru în guvern,
trebuie să depășească
munca depusă în opoziție.
Va trebui să luptăm.
Vor apărea conflicte.
Dar nu le vom îngropa
în nisipul din Maroc.
Ci în parlament.
Prima mea sarcină,
ca ministru de externe…
este să retrag
forțele armate din Algeria.
Acest guvern
nu va continua nici un război.
Prieteni, popor francez
Nu trebuie să te întreb
cum îți merge.
M-am bucurat pentru tine.
– Cum îi merge lui Laurain?
– Nu te-a iertat încă.
Te numește, domnul Forestier.
E prea tânără
ca să poată să înțeleagă.
Și tu?
Te-ai căsătorit.
Fiecare face asta cândva.
Îți simt lipsa.
Cuibușorul nostru este rece,
fără tine.
Nu ai renunțat încă.
Sunt optimistă.
Maroc este în siguranță.
Mulțumesc
pentru angajamentul dvs.
Multe mulțumiri.
Hai să facem un joc.
Luați loc.
Lăsați-l pe tânărul nostru
să împartă cărțile.
Vă atenționez.
Sunt un norocos.
Sunt mai puternic decât un rege.
Dar nu așa bogat.
Încă nu,
în orice caz.
Într-o singură dimineață,
am golit parlamentul,
și l-am umplut
cu oamenii doriți de mine.
Cu nimic altceva,
decât niște cuvinte tipărite.
Dar nu au fost cuvintele dvs.
Nu-i așa?
Cum merge căsătoria?
Cum vă înțelegeți cu Vaudreque?
Vă vizitează destul de des.
Ce este ciudat însă,
este apartamentul…
Duroy…
El le-a cedat apartamentul lui,
după ce Madeleine s-a măritat.
El a căsătorit-o pe Madeleine
cu Forestier?
Doar le-a făcut cunoștință.
Și le-a plătit chiria.
Deci…
Asta spune ceva.
Vaudreque este ca un tată pentru ea.
Poate că da.
Mergeți și bucurați-vă de petrecere.
Precis că doamnele doresc să danseze cu dvs.
Bel Ami…
Ce vă aduce în locul acesta?
V-ați adăpostit de ploaie?
Nu, nu sunt întâmplător aici.
Nu vreau să vă înfricoșez.
Nu aștept nimic.
Nu cer nimic.
Nu mai știu ce să fac.
Iertați-mă
dacă v-am jignit cu ceva.
Nu m-ați jignit cu nimic.
Dar să nu mai vorbim
despre aceasta.
Să plec?
Să nu plec?
Mai există vreo speranță pentru mine?
Încercați să mă ademeniți,
aici în biserică.
Nu am mai avut…
niciodată un amant.
Privește-mă.
Se spune
că ești foarte frumoasă.
Virginie.
Georges.
Ale cui sunt aceste brațe?
Sunt ale mele.
– Și ale cui sunt buzele?
– Virginie…
Ale cui sunt buzele?
Ale mele.
Haide.
Îmbracă-te.
– Când o să te revăd?
– Te rog. Pleacă acum.
Frumosul meu Georges.
Tânărul meu iubit, spune-mi când?
– Mâine.
– Mâine?
Mâine.
Bine.
Georges?
Georges?
Georges?
Georges.
Madeleine o să se întrebe unde ești.
Madeleine.
Madeleine.
Unde e soția mea?
La Contele Vaudreque.
Contele a murit azi dimineață.
V-am solicitat aici,
doamnă Duroy de Contel,
să vă aduc la cunoștință
ultimele dorințe ale Contelui Vaudreque.
Contele v-a lăsat dvs. doamnă,
ca singură moștenitoare,
toată averea sa.
În valoare de
1.080.015 de franci,
și 29 de centime.
Totuși există o problemă.
Natura averii sale.
Natura averii?
Cu iertare domnule,
dar este…
Este neobișnuit, ca o femeie căsătorită,
să moștenească singură totul.
Normal ar fi
ca soțul să fie moștenitorul.
Și de ce trebuie să fie așa?
Păi…
ar fi vorba de mica suspiciune…
Vă rog să mă iertați.
Pentru a împiedica distrugerea legăturii.
Ce înseamnă asta?
Ce și-a închipuit tâmpitul ăsta?
Trebuia să mă pună pe mine
ca moștenitor.
Ar fi fost mai bine pentru tine.
Trebuia să știe
ce urmări va avea asta.
Știa că te va compromite.
Sau a făcut-o
din necunoștință de cauză.
Un gest părintesc.
A fost doar ca un tată,
pentru tine, nu-i așa?
Ca un tutore.
Nu pot accepta asta.
Trebuie să-mi protejez onoarea.
Eu nu plâng după acel milion.
Să nu ne pripim.
Găsim noi o soluție.
Dar testamentul există.
Toți vor afla.
Nu ne rămâne decât
să-l primesc eu.
Dar dacă mă hotăresc
să-l primesc,
cine m-ar putea împiedica?
Este adevărat că…
renunțarea la moștenire,
reprezintă recunoașterea păcatului.
Dar în cazul în care…
am primi moștenirea,
am înlătura suspiciunea.
Bine.
Poate nebunul ăla bătrân
nu a fost atât de prost.
Nu mai vorbi despre el.
Ce a reprezentat el pentru tine?
Spune-mi.
Am dreptul să primesc un răspuns.
El este…
bărbatul pe care l-am pierdut.
Bărbatul
pe care îl jelesc.
Tu vrei ceva,
neonorabil și mizerabil,
ceva fără valoare,
să pui la cale.
El a fost prietenul meu.
Tatăl meu.
Și iubitul meu.
L-ai iubit?
Cum voi putea trăi fără el?
Cum voi mai putea trăi
în continuare?
Nu m-ai mai vizitat de mult.
O săptămână întreagă.
Am așteptat un semn de la tine.
Georges.
– Ce tânăr minunat.
– Nu mai îmi spune așa.
Nu sunt pentru tine.
Te întâlnești cu alta?
Ia-mă cu tine.
Trebuie să discutăm.
– Să mergem acolo.
– Tu nu-ți dai seama…
Nu trebuia să mă ademenești.
Aș fi rămas soția credincioasă,
care am fost înainte.
Te rog, lasă-mă să vin cu tine.
Numai o oră.
Trebuie să-ți spun ceva
foarte important.
Ceva despre tatăl tău.
E vorba de numele meu.
Te rog.
Dacă vrei să plângi,
mai bine pleacă.
Te rog, Georges.
Iubitul meu Georges.
Tânărul meu minunat.
Am fost isteață.
Discretă.
Am pus întrebările cele mai potrivite.
Ca să atrag atenția.
Încetează.
Ce vrei?
Noul nostru guvern
vrea să invadeze Marocul.
Virginie.
Noul guvern a venit la putere,
pentru că eu i-am adus acolo,
cu promisiunea că
nu vor face asta.
Asta e problema.
Nu înțelegi?
Nimeni nu se așteaptă la asta.
Bărbatul meu și Laroche
au plănuit asta, tot timpul.
Primele trupe pătrund
chiar în această noapte.
În noaptea aceasta?
Dar ei mi-au promis.
Nu au încredere în tine.
Te consideră prea impulsiv.
Prea avar și neobișnuit să ai bani.
Cred că îi vei trăda.
– Mă consideră avar?
– Ei nu te cunosc așa bine ca mine.
În ultimele săptămâni au cumpărat
toate acțiunile de valoare din Maroc.
Au intrat în posesia tuturor minelor
de cupru. N-a scăpat nici una.
Vor câștiga curând 70 de milioane.
70 de milioane?
Au început deja
să le și cheltuiască.
Își cumpără palatul St. Onore.
70 de milioane
și eu nu primesc nimic.
Acum ești mândru de mine?
Nu mă iubești?
Nu a fost isteț, din partea mea,
să aflu toate acestea, iubitul meu?
Eu am cumpărat acțiuni
și pentru tine.
Îți vor aduce un câștig de 70.000.
Nu vreau mărunțișul tău.
Nu acesta este prețul
pe care l-am plătit.
– Mă îngrețoșezi.
– Dar eu te iubesc.
Nu mă interesează iubirea ta.
Nu te-am iubit niciodată.
Mirosul tău mă îngrețoșează.
Pentru că miroși exact ca el.
Ca mizerabilul tău bărbat.
M-am amuzat tot timpul, gândindu-mă,
la clipa, când te voi trimite înapoi la el.
Pe deasupra,
a mai fost și Vaudreque.
Eu am fost cel batjocorit de toți.
Pe mine.
– Plecați din casa mea.
– Ascultă, mai întâi, ce au de zis.
Afară de aici.
Afară din casa mea.
Ascultă-i Georges.
Ascultă-i puțin.
– Vă voi ruina.
– Nu fi copilăros.
Este în interesul tău.
Se pot face o grămadă de bani.
Credeți că v-am furat?
Nu sunt responsabil pentru dvs.
Oricine are ochi poate vedea asta.
Domnule…
Ați fost întotdeauna
o rușine pentru Charles.
Un soldat eșuat
și cu puțină educație.
M-a atenționat că nu voi reuși
nimic cu tine.
A avut dreptate.
Nu a fost inteligentă
căsătoria cu acest bărbat.
Îi veți simți lipsa.
Ai știut totul.
Dar, te rog, Georges.
Trebuia să-ți dai seama de asta.
Eu sunt o femeie.
Eu nu mă las trișată
la masa de joc.
Cine a fost astăzi la rând?
Clotilde?
Sau Virginie?
Sau amândouă?
Și ieri?
Prostule.
Bărbat prost ce ești.
Nesimțit și mizerabil.
Mi-am folosit
tot talentul meu pentru tine.
Inteligența mea.
Am avut o viziune pentru tine.
Nu am avut nici cea mai mică idee
despre natura ta,
despre caracterul tău.
Nimic.
Nu e nimic
Numai o furie necontrolată.
Ca un animal prost.
Ăsta ești tu.
Ești un animal.
Am crezut că-ți pot da educație.
Dar era mai bine
dacă te distrugeam.
Afară de aici.
Iertați-mă, vă rog.
Nesimțirea ta mi-a plăcut.
Nu trebuie să mă ascund.
Nu eu sunt inculpatul.
– Nu vreți să mă dați afară?
– Sigur că nu.
Nu. Beți șampanie.
Dansați cu soția mea.
Cu ea v-ați ocupat
o grămadă de timp.
Georges.
Georges.
Am fost așa un naiv.
De ce vi înapoi la mine?
Nu știu.
Poate, pentru că
nu te aștepți la asta.
Iartă-mă
că te-am făcut să suferi.
Trebuie să ști asta.
Nu am mai văzut niciodată
atâtea papioane cu dinți strâmbi.
Toți au participat la ruinarea bugetului
și s-au ales cu 30 de milioane de franci.
– Deschideți sau vom sparge ușa.
– Cine e acolo?
Poliția.
Doamna Madeleine Duroy de Contel?
Soția domnului
Georges Duroy de Contel?
Doamnă Duroy de Contel v-am găsit
într-un loc care nu este acasă.
Împreună cu domnul Francois Laroche.
Recunoașteți că este amantul dvs.?
Recunosc.
Doamnă trebuie să vă reclam
pentru adulter.
– Vreți să declarați ceva?
– Nu.
Lăsați-o în pace.
Nu mai avem ce face aici.
Ce trebuie să fac?
Să plec?
Nu. De ce?
Continuați dacă doriți.
Tu…
o să primești, în curând,
vești de la avocatul meu.
Rămâi cu bine, Georges.
Rămâi cu bine.
N-au putut să accepte ideea.
Au urlat tot timpul.
Mama a plâns tot timpul.
S-a purtat ca o nebună.
Mi-aș dori să-i văd figura, mâine,
când vede că nu sunt acasă.
Dorim două camere.
– Noapte bună Suzanne.
– Dar…
Nu primesc un sărut,
de noapte bună?
Ar trebui să dormi puțin.
– De ce?
– Du-te la culcare.
Tată.
Mamă.
– Nu se va mărita din obligație.
– M-am așteptat la asta.
Nu se va mărita cu acesta.
Nu voi accepta acest lucru.
Se va mărita.
Trebuie să se căsătorească cu ea.
Iar tu vei accepta asta.
Tu ești la fel de vinovată.
Vina mea…
Comportarea ta
a infectat-o și pe fiica mea.
El e obligat să se căsătorească cu ea.
Iar eu mă voi bucura pentru asta.
Ce-ar putea un tată
să-și dorească pentru fiica sa?
Să se căsătorească cu un bărbat
care să o respecte.
E încă un copil.
– O iubești?
– Nu.
Nu mă interesează
nici în cea mai mică măsură.
Săraca Suzanne.
Suzanne e exact ca tatăl ei.
O copie, în miniatură.
– Ai batjocorit-o.
– Nu. Mă voi căsători cu ea.
Te-ai culcat cu ea?
Nu te-ai culcat cu ea?
Nu am atins-o.
Nu era necesar.
Toți au crezut asta.
E de ajuns.
Cred că nu te cunosc.
Ba da.
Serios?
Ai plănuit totul.
Am dreptate, nu-i așa?
L-ai ruinat pe Laroche.
Ai batjocorit-o pe Madeleine.
Ai batjocorit-o.
Numai ca să te căsătorești
cu Suzanne.
Suzanne m-a ales pe mine pentru că eram
singurul pe care nu-l putea avea.
Și eu?
Te-ai gândit
câtă suferință îmi aduci mie?
Nu are nici o legătură cu tine.
Atunci de ce sufăr pentru asta?
Nu știu.
Nici, cel puțin,
nu m-ai avertizat.
Mi-e rușine să mai apar
în fața soțului meu.
Crezi că te voi ierta pentru totul?
Nu mă poate
împiedica nimeni, Clotilde.
O să mă căsătoresc cu ea.
Și tu ești la fel ca și ei.
Dar…
mai brutal și mai egoist.
Un pungaș mai versat.
Nu îți ajunge să fi iubit?
Vrei să devii un rege.
Nu ajunge să fi numai iubit.
Nici chiar iubit de tine.
Te-am iubit
atunci când nu aveai nimic.
Nu înțeleg la ce ai nevoie
de atâta mândrie.
– Nu înțeleg.
– Pentru că tu nu ai fost săracă.
Pentru că tu nu ai luptat niciodată
pentru a supraviețui.
Nu mai pot trăi așa.
Ca tatăl meu.
S-a încovoiat de muncă.
Și la sfârșit de săptămână,
la biserică. În genunchi.
Implorându-l pe Dumnezeu ca în
următoarea viață să-i fie mai bine.
Dar nu există altă viață.
Carnea…
putrezește în pământ.
Se putrezește.

Get Adobe Flash player

Comments are closed.